INSCRIPŢIE PE CASA VIEŢII

Acum, când vorbele-mi sunt mai profunde, pot să discut

Despre adevărul naşterii mele ca despre o întâmplare firească.

Nu spun că n-a fost măcar o umbră de noroc când m-am născut;

Din infinitul sângelui, s-a înfăptuit o minune dumnezeiască.

Simţindu-mă făptură vie, am fost atât de smerit şi surprins,

Că,-n sfioasa tâmplă fragedă, lipsită de elementara cunoaştere,

Un zâmbet a intrat înmugurit ieşind nedumerit şi aprins;

Mult mai târziu, m-am împăcat cu propria-mi naştere!

Viaţa mea a devenit pârâu, râu şi fluviu în bătaia vântului;

De la abisul genunii la zarea înseninată, de toate, am avut parte.

Adunând şi risipind bucăţele din dărnicia şi forfota pământului,

Am lăsat unda să simtă îmbrăţişarea lumii ca pe o binecuvântare aparte.

Între roua de stâncă şi mare, viaţa are reguli foarte clare:

Ne naştem într-o ordine prestabilită şi murim la întâmplare;

În spaţiul tainic, lumea se repetă la nesfârşit, cu nesaţiu,

Într-o rivalitate în care timpul învinge întotdeauna spaţiu′.

Nimic nu poate dura o veşnicie, din moment ce s-a născut;

Nici eu nu m-am născut atipic şi n-am cum să eludez acest statut.

Din volumul ,,REVELAŢIA CUVINTELOR"

Drobeta-Turnu Severin, 2O16, O6 februarie