joi, 11 februarie 2016

CERCUL ÎNCOLŢIT


Două tipuri de linii guvernează această misterioasă lume:
Toate creaţiile lui Dumnezeu sunt făcute din linii curbe line;
Linia dreaptă a inventat-o omul – o binevenită ficţiune –
În încercarea de a înţelege şi măsura creaţiile divine.


Linia curbă generează entităţi irepetabile pe-ntinsul zării,
Iar forma ei geometrică perfectă o reprezintă cercul,
Pe când linia dreaptă germinează tentaţia uniformizării
Şi propune, mimetic, ca formă perfectă, pătratul.

O posibilă formulă divină a creaţiei ne arată cu elocinţă
Că, în mod misterios, între Pământ şi Lună, este un raport sfânt:
Orbita descrisă de Lună în jurul Terrei are aceeaşi circumferinţă
Ca pătratul în care poate fi înscrisă planeta Pământ.

Într-o zi, am încercat să împrietenesc un cerc cu un pătrat,
Inspirat de „canoanele proporţiilor” după modelul lui Da Vinci consacrat.
Considerând că omul reprezintă o versiune miniaturală a Universului,
Am încercat să confirm prin exemplul personal teoria lui.

O parte a acestei aserţiuni este la îndemâna oricui de verificat;
Ca şi Universul, aceleaşi elemente le-adună şi trupul uman.
Dar la partea de proporţii şi simetrii, m-am împiedicat:
Aş putea fi un microcosmos, dar nu sunt nici de departe un vitruvian.

Din volumul ,,ÎNTRE RELATIV ŞI ABSOLUT"
Drobeta-Turnu Severin, 2O16, 11 februarie

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu