NEPUTINŢĂ

După o şedinţă nereuşită 

de a învia făclii

şi încercări mănoase 

de frământat perne,

gravitând aleatoriu 

ca îndoiala de pendul,

lăsând busola ochiului 

drept mărturie de avarie, 

fruntea resemnată,

copleşită de neputinţa 

care-i bântuie abisul,

se chirceşte întrebător

dacă 

mai poate ţine pe umeri

întreaga povară 

de gânduri fără aripi

cu veleităţi de vulturi imperiali,

căzută în galeria de cârtiţă

a cuvântului irosit. 

În linişti foşnite

pe cărări cu urme încălţate în neumbalt,

cetăţile pădurii ascund,

în inima lor,

nelumina.

Cu gluga ridicată peste lume,

în ceasuri înlemnite

fiecare întuneric

hoinăreşte stropi de neputinţă

ce suferă în ideea de lumină.

În mansardă,

storurile,

şifonate şi agresate de valuri de clorofilă,

nu pot fi ridicate cu mâini înfrunzite.

Ca să poţi admira lumina,

trebuie să locuieşti înlăuntrul privirii.

Iar după atâta lumină stângace,

negurile prind coajă

şi întind zâmbete

printre râsuri de stele.

Din volumul ,,REVELAŢIA CUVINTELOR"

Drobeta-Turnu Severin, 2O15, 26  noiembrie