Când mă oglindesc într-o fântână,
Îmi văd soarta plutind între două ceruri înstelate.
Mă prind cu sufletul meu de mână
Şi ne clătim noaptea în apele-i curate.
Petale de suflet presar în fântână.
Parfumul lor se îmbibă în piatră.
Piatra curge în lacrimi de ţărână
Inundând a copilăriei mele vatră.
Mi-e dor de amintirile cu dare de mână,
De ciutura care mă adăpa cu vise înaripate,
De curcubeul furişat în fântână
Când cerul mă copleşea cu aripi de fluturi înrourate.
Aş vrea să fac din razele lunii o scară cu trepte ancestrale
Pe care să coboare cerul când amurgul se crapă
Şi să-şi repună în cupola virtuţilor astrale
Stelele care au coborât în copilărie să bea apă.
Din volumul ,,REVELAŢIA CUVINTELOR"
Drobeta-Turnu Severin, 2O15, O4 noiembrie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu