AUTOPSIA TIMPULUI

În trecerea nostră, contra(-)timp,
prin marele timp,
îţi trebuie destulă cutezanţă să constaţi că,
arareori,
mai judecăm lucrurile
şi în afara legăturii lor tainice
cu propria noastră (in)existenţă.

Pe lângă un cont bunişor de timp
şi sentimente,
nisipul înaripat din clepsidra marelui olar
mi-a împovărat fruntea
cu un ciopor de întrebări migratoare.

În fiecare veac,
aş vrea să mă trezesc
să văd cine bea apă din oasele mele
sau îşi hrăneşte copiii dintr-o oală
meşteşugită din trupul meu.

Sunt asemeni unui nevoiaş
care a împrumutat bani de la cămătari.
Mă bucur de netrecerea timpului.
Doar Gioconda reuşeşte să surâdă timpului.

Când nisipul prinde inerţie,
timpul zboară pe aripi pudrate cu praf de perle crescute în abisul veşniciei.
Nu mi-e ruşine să recunosc:
încercând să ţin pasul cu timpul,
mi-au cam obosit aripile.

Mi-aş dori să mă chemi când:
capătul de drum se întoarce în suflet,
dromaderul nu-şi mai stochează energia în cocoaşă,
greierii chefuiesc şi nu se mai tem de brumă,
ploaia intonează mormoloci,
clepsidra găseşte tot mai greu putători de cuvânt ...
O rază din gândul lui Arhimede a găsit punctul magic.

Până atunci, eu voi resfira gândurile.
Sfios.
Ca degetele mâinii rugătoare.

Din volumul ,,REVELAŢIA CUVINTELOR"
Drobeta-Turnu Severin, 2O15, 23 noiembrie