Din păcate, nici curcubeul nu mai este ce a fost odinioară.
Negustori ambulanţi ni-l vând împachetat în iluzii deşarte.
Totuşi ideea de curcubeu nu poate să dispară aşa într-o doară
Căci sufletul n-ar avea curcubeu dacă ochii n-ar avea lacrimi de bucurie, de întristare sau chiar de moarte.
Există întotdeauna o cale de ieşire din fiecare ceaţă:
Să priveşti ziua de mâine prin lumini de curcubeu
Purtând urmele paşilor ca o garanţie a viitorului, în fiecare zi din viaţă.
Poezia este acea cale cu trup de vânt pe care o văd eu.
Când versul se apropie de geana lacrimilor de nori,
Aşa cum vâsla timpului mă îndepărtează de malul tinereţii,
Las sufletul să se-nalţe în lumina descompusă de culori,
Să-i fac un cadou de curcubeu în toamna vieţii.
Îmi doresc ca, peste arcuri de timp, versul meu,
Într-un vis plutind deasupra lumii paşilor prea uşor pierduţi,
Să înalţe ideea de dor în rogvaiv-ul viu de curcubeu
Din sufletele deja întristate chiar şi ale celor nenăscuţi.
După fiecare ploaie a sufletului încercat,
Gândul meu bun să-ţi aducă curcubeul vărgat.
Seara să fie amurgul supărărilor înnourante,
Iar noaptea, înger păzitor peste speranţele şi visele-ţi cutezante.
Din volumul ,,REVELAŢIA CUVINTELOR"
Drobeta-Turnu Severin, 2O15, O3 noiembrie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu