MONSTRUL DIN CLEPSIDRĂ

Pe marginea zborului din vis de aripă,

clepsidra tăcerii ne ronţăie sângele clipă cu clipă

în ritmul curgerii sidefului de scoică mărunţită

făcând timpul să alerge pe deasupra mării ca o briză încărunţită.

Eu o zgârâi cu peniţa,

ea îmi zgârâie fiinţa.

Când o îmbrac în cuvinte,

mă dezbracă de veşminte.

Şi facem dragoste numai în poezie.

Un electron pe-a timpului spirală,

clipa seamănă spaimă universală.

Nu-i poţi opri implacabilul avânt,

chiar dacă o arunci din abisul celui mai înalt gând.

Oricât ai fi de tăcut şi oriunde,

de vigilenţa ei nu te poţi ascunde.

Clipa, maestru de ceremonie, lacrimi aprinzând,

fără să zăbovească îţi rostogoleşte la picioare

piatra veşniciei înveşmântată în canoane.

O gaură universală ne molfăie râzând.

Până să-i definim exact taina cerească,

neumbra nu-i decât o prelungire a ei în conştiinţa noastră săracă.

În muţenia ei, clipa nu ştie să tacă,

aşa cum tăcerile nu ştiu să clipească.

Libertatea ne oferă un cer de argumente,

dar nicio stea care să ne lumineze adevărul despre

clipă.

Ne rămâne doar imaginaţia cu zbor de scrutare galactică.

Din volumul ,,REVELAŢIA CUVINTELOR"

Drobeta-Turnu Severin, 2O15, O2 noiembrie