MIRACOLUL CRIZANTEMEI

În parfumul pacifist al crizantemei şi în zarea purpurie,
Se-aud triluri galactice de cocori pe portativ de curcubeu.
Te-aş sechestra, toamnă, cât mai mult, cu bucurie,
Să-mi înmiresmezi amurgul zvonit în gândul meu.

Căci petalele-ţi de toamnă, proiectate spre zenit,
Reverberează special în inimile însingurate şi grele,
Luminează şi eliberează energii latente spre asfinţit,
Făcând mai lungă calea spre iatacul domolit din stele.

Crizantema în sine nu-şi înstrăinează visul şi sensul,
Dar devine cu adevărat floare în sufletul cu drept jurământ.
Dacă nici când se deschide nu-ţi cutremură sufletul şi înţelesul,
Nu vei cunoaşte niciodată înflorirea şi rostul pe pământ.

Seminţele de azi pot fi, mâine, speranţe în colorate petale,
În lumea aceasta îmburuienată, încolţită, grăbită şi mizerabilă.
Descoperă sămânţa învingătoare din adâncul inimii tale
Şi creşte-o într-o crizantemă luminoasă, prietenoasă şi mirabilă!

Dacă, în afară de răutatea de pe ale vieţii metereze,
Nu mai există altceva care să ne pună pe gânduri,
Destinul crizantemei ar trebui pe toţi să ne-ntristeze,
Căci nu mai avem mult până la lumânare şi scânduri.

Dă-ne, Doamne, putere, în locul atâtor angoase şi fiori!
Ajută-ne cât mai avem lumină şi suntem încă vii
Să însăbiem răul din lume cu înţelepciunea acestei flori!
Miracolul crizantemei să ne schimbe viaţa din temelii!

Copleşit de gustul culorii, mă las sedus, dar învins de dilema:
Ce fac oamenii de pe planeta fără flori care n-au cunoscut crizantema?!

Din volumul ,,REVELAŢIA CUVINTELOR"
Drobeta-Turnu Severin, 2O15, 25  noiembrie