Cine am vrea să fim, încercăm să părem
Şi nu cine, cu adevărat, în viaţă, suntem.
Credem că aşa ne putem reinventa pe noi,
Însă produsul final nu-i decât un moroi.
Alegem o cale uşoară şi de margine
Pentru a ne construi o falsă imagine,
În loc să ne construim viaţa în aşa fel
Încât imaginea să o reflecte fidel.
Ne desenăm măşti din cea mai perfidă humă
Peste chipul palid cuprins de minciună,
Pe care le afişăm cu vădită ostentaţie
Şi le schimbăm în funcţie de situaţie.
Inovăm trecuturi peste care construim prezenţe minţite,
Omitem adevăruri şi asfinţim lucruri tăinuite.
Alegem să rostim cuvinte bine măsurate,
Învăţăm să controlăm gesturi pline de răutate.
Ne căţărăm molipsitor pe altă treaptă socială,
Riscând să destrămăm ierarhia ancestrală.
Corupţia primejduieşte tot mai apăsat omenirea,
Iar verzişorii ne întunecă iremediabil mintea şi privirea.
Legăm relaţii bazate pe minciuni fără a ne gândi,
Că măştile ar putea să cadă într-o bună zi
Sau că cineva va şti să citească dincolo de ele
Şi-atunci manipularea ar eşua-ntr-o tristă durere.
Şi uite-aşa se-ntâmplă mistere,
S-ajungem să iubim himere,
Să ne clădim vieţi şi, din minciuni, să trăim
Lângă cineva despre care mare lucru nu ştim,
Sărutând în fiecare dimineaţă
O iluzie, o nălucă în viaţă.
Din volumul ,,REVELAŢIA CUVINTELOR"
Drobeta-Turnu Severin, 2O15, 26 noiembrie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu