Cu înțelepciunea tâmplelor de sare și priviri relaxate,
Punctez depărtarea prin golul dintre gânduri.
Inimaginabile reflexe tremură pe suprafața mării.
Complice la impaciența și neastâmpărul umanității,
Amurgul îi tulbură azurul și trage orizontul către țărm.
Pe cărări semaforizate de mrejele multisecularei obișnuințe,
Ținând oftatul prietenos al brizei în vele improvizate,
Pescarii se întorc la mal să-și depoziteze grijile.
Din spatele unei păduri de catarge aurite,
Străjer prietenos plutind pe razele amurgului,
Un pescăruș cu foamea potolită le-aduce țărmul în priviri.
Din alcovuri de stâncă pentru intermitente picotiri diurne,
Talazuri trezite din somn își însămânțează ogorul
Cu voluptatea apetitului niciodată satisfăcut;
Prin despotismul libertății, prăbușesc castele de nisip.
Cu dorul neprihănit al adâncurilor și glas de sirenă,
Ceasornicul de apă ademenește spre estrada eternității;
Acceptarea dansului e cea mai frumoasă vindecare.
În neprecurmatul și neobositul efort de a se elibera,
Din nevoință de echilibru al contrariilor,
Marea și țărmul se învinovățesc reciproc
Și sfârșesc de fiecare data acolo de unde au început.
Prin derogare de la legile cumpănirii,
Singură luna, corabie fantomă pe marea nopții,
Înfruntă universul și păstrează gloria stabilității.
(Drobeta-Turnu Severin, 2O19, 15.05)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu