MARE ȘI DESTIN

Când soarele cicatriza leziuni

Într-o dimineață estivală-nsângerată,

Te-ai ivit în cale-mi ca un talaz sfiicios.

Atras de puterea năvalnică

A undei călătoare,

Barcă cu papile însetate

Fără teamăt de furtună,

Spre tine mă ducea deriva

În căutarea spiritului de echipă.

În răstimpul dintre

Fluxuri și refluxuri de zefir,

Ai devenit mare cât toată marea.

În pâlpâirea amurgului,

O pană de albatros se continuă

Malaxând cuvinte umede

Peste golful răscolit de vânt.

În scoicile sonore,

Și apele se frâng!

(Drobeta-Turnu Severin, 2O19, 13 mai)