Omul, un detaliu neînsemnat
Într-o sui-generis tragicomedie,
Actor, pe scena vieții, consemnat,
Între iluzii, durere și bucurie,
Având un singur drum în spate
La răscrucea de referință,
Iar, în față, toate căile ocupate
În afara celei către neființă.
Regretele sfârșesc nemărginite,
Dorințele-i rămân neîmplinite...
Doar speranța nu-l dezminte,
Iar viața merge, merge-nainte.
După singurul rol din carieră
Jucat în modul cel mai natural,
Ca amator, pe-o arenă efemeră
Rămâne după cortina ei la final.
Necesitatea, vitală problemă,
Temeiul interesului ne-nvață;
Și, ca o ironie-a sorții supremă,
Nimeni nu iese din viață în viață.
(Drobeta-Turnu Severin, 2O19, 1O.O5)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu