LÂNGĂ FRUNTEA LUNII

Din răspasuri apuse, de fericire, pline,

Aduceri-aminte, adesea, îmi dau roată,

O furtună de gânduri se dezlănțuie-n mine

Umplându-mi încăperea și inima toată.

Și toate dezmierdările clipelor senine

Ca o taină vrăjită le port acum în mine;

Nevindecatul dor, trăindu-mă, le-nvie,

Căci, din iubire, mi-ai durat o veșnicie.

Căutându-te, am învățat constelațiile toate

Când amintiri stăruitoare către tine zboară.

Cu eternul regăsirii mai legat peste poate

Încât toamnele și-amurgul uită să mă doară.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O19, O8 mai)