Nutrea o dragoste supusă;
își făcuse din ubicuitate un tandru obicei:
câine cu adevărat credincios, la cel mai mic foton,
era cel dintâi care te întâmpina cu ,,bună dimineața!”
motivându-și astfel existența cu muțenia lui sfântă.
În mod nedrept, îl treceai cu vederea,
chiar dacă împărțeați aceeași felie de timp.
Nemulțumit că te împiedicai de el,
ai încercat să-l dezlegi de picioare.
De-abia când s-a retras în lumina din lanurile nopții,
ți-ai dat seama că ai asistat la ultima întâlnire.
Cu-aripi infinite străvezii,
întunericul tălăzuia contrastul
într-un cerc colorat cu lumină rotitoare.
Prea târziu să-i mai cumpănești valoarea!
Ochii îți sunt prea sensibili să vadă lumina!
Nu-l mai poți împiedica să vadă soarele!
(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 18 februarie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu