Deși-o văzuse cu mult timp-nainte,
Zădărnicit de emoția-i verzuie,
Nu i-a adresat niciodată cuvinte;
Să-i descose sfioasa tăcere căpruie.
Dar astăzi, pentru-ntâia oară,
Iluminat de-a inimii stăruință,
Simțind cum patima-l doboară,
Zâmbetul lui sfielnic verzui
Îndrăzni să-i propună cunoștință
Zâmbetului ei de bun venit căprui.
Încercând să-și aducă aminte
De vremurile când se-ntretăiau,
S-au încurcat în schimbul de cuvinte,
Dar sufletele lor, deja, se tutuiau.
(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 16 februarie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu