DACĂ...

Dacă m-aș fi născut dorinței mele vasal

Sau, peste timp, să fiu alogenetic retușat,

M-aș înălța aspațial și-aș muri atemporal,

N-aș mai permite să fiu de viață-ncătușat.

Dacă m-aș putea renaște după voia mea,

Pe cadența năzuințelor mele fără hotare,

Aș trăi-ntr-o lume-n care n-aș mai vedea

Tot ce azi îmi oferă a vieții-mprejurare:

În spatele evidenței, falsitatea sau fățărnicia;

În spatele bogăției, multe caractere anodine;

În spatele izbânzii, trufia sau zădărnicia;

În spatele delirului colectiv, o nouă ordine;

În spatele uitării de sine, impertinența sau obrăznicia;

În spatele excesului de lumină, întunericul atomal;

În spatele zâmbetului, rânjetul sau ipocrizia;

În spatele multor oameni, un posibil animal...

Deși port un doliu chiar de la naștere –

Doliul acestei lumi ce pulsează-n tumult,

Nu astrologia este cauza ursitei maștere;

Nici măcar ea nu poate să facă mai mult.

Marin Sorescu a lansat o idee măreață

Din profunzimea poemului său marmoreu:

Mereu ne scapă câte ceva-n astă viață,

De-aceea trebuie să ne naștem mereu!

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 28 februarie)