Din necesitate de echilibru

Aruncat de univers pe pământ,

înger și demon,

niciodată-n stare pură,

între golul în care se pierdeau privirile

și privirile care se pierdeau în gol,

între sentiment și rațiune,

între plictiseală și dorință,

între nesațiul viziunii lăuntrice

și neajunsurile realității,

între ,,a face” și ,,a spune”,

conștient că orice extremă este insuportabilă

și profanează ideea de echilibru,

în această echivalență de vid,

între golul inimii și golul lumii,

încercai schimbul între dăruire și primire

pentru a nu cădea în extreme.

Cu zările pe umăr

și vântul de căpăstru,

pe creste înspumate de val,

între trecut și viitor,

viața – vajnic acrobat pe firul întins al naturii –

se agață de prezent.

Pe cumpăna sorții,

pe taleru-i subțire,

un grăunte mai mult

și s-a hotărât mișcarea.

În sunetul imens al tăcerii,

pași lăsând urme pe nouri –

adânci firide fără fund.

(Pitești, 2O18, O5 februarie)