Nu ne-am certat,
dar... n-am ascultat de mine-ntotdeauna!
Mai importante decât realizările,
îmi caut neîmplinirile.
Deja promise,
le-am simțit dezlănțuirea hăituindu-mi sufletul.
Mi-am mai dăunat din când în când;
nu cred că m-am risipit,
dar... am emigrat puțin din mine
nedrămuindu-mi îndeajuns faptele.
Briza patimilor mi-a fluturat perdelele sufletului.
Neputându-le orândui,
briza întâmplărilor m-a clătinat uneori...
Altă briza alunecă ușor spre amurg.
Cu pavilionul dorului la catargul pribegiei,
spre golul digului cu stânci de marmură spumată,
dublez strigătul geamandurii.
Folosind drept port țărmul semilună deschisă
– unde-am lăsat zălog un mac –
mi-am propus să acostez flotila de-amintiri,
strângând velele cu zvon de reflux
lângă propriul eu.
Mă judecă după legile lui,
dar nu mi se pare fixist și cârcotaș.
A-nceput să-mi pese de cum mă vede.
Îl recunosc ca fiind ,,eu însumi”,
ca făcând parte din mine mai mult decât mine.
Mă simt acasă când mă uit în ochii lui.
Între acasă și acasă, ,,bun găsit!”
Cu pavilionul dorului la catargul pribegiei,
spre golul digului cu stânci de marmură spumată,
dublez strigătul geamandurii.
Folosind drept port țărmul semilună deschisă
– unde-am lăsat zălog un mac –
mi-am propus să acostez flotila de-amintiri,
strângând velele cu zvon de reflux
lângă propriul eu.
Mă judecă după legile lui,
dar nu mi se pare fixist și cârcotaș.
A-nceput să-mi pese de cum mă vede.
Îl recunosc ca fiind ,,eu însumi”,
ca făcând parte din mine mai mult decât mine.
Mă simt acasă când mă uit în ochii lui.
Între acasă și acasă, ,,bun găsit!”
(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 2O februarie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu