Credeam că m-am născut pentru furtună!
Am încăpățânat marea să mă-nvețe cu ea.
I-am simțit împreună îmbrățișarea necerească.
De multe ori,
ca un albatros cu sufletul hoinar,
în ecouri de tunete cu încolțiri de fiară,
mă luam la-ntrecere cu vântul
să nu-i simt furia înaintării spre sarcofage.
Dar azi,
ca o liră înstrunând dorul de
larg,
ecoul furtunii mă-ndeamnă
să-mi ajustez pânzele în arboradă.
Cu tâmplele,
asemenea spumei mării după furtună,
răsfoiesc lumina din zborul pescărușilor.
Din gânduri ferecate-n amintiri,
culeg imagini de viitor.
Sufletul meu caută liniștea
să se poată dărui.
(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, O8 februarie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu