Zbârlită de un gând vremelnic,
cu degete de ploaie,
toamna-mi bate-n fereastra sufletului.
Văd arborii cum se clatină,
aud cum se scurge seva prin frunze,
bruma încarcă trupul crizantemelor...
La rându-i brumată,
o gutuie imită luna.
Cu respirația tot mai povarnică,
pe vântul dinspre copilăria mea,
hălăduind printre doruri și vise,
amintiri dinspre tine veneau.
În iarmarocul clipei,
tot ce era cândva efemer
se-ndepărtează cu pași de etern
exersând liniștea.
Pe la colțurile toamnei,
copăcind fără frunze,
în dumbrava din care vise alimentează stelele,
nopți albe
spre zile fără poezie
și amintirea
– o frunză fecundată de vânt –
dureroasă depărtare.
(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, O9 octombrie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu