NIMIC IMPORTANT

Ploaia sparge-acoperișul lumii cu crepitante ropotiri.

În orele autumnale înaintate, vagabondând constant,

Încerci, din supreme reverii, s-aduni niscaiva amintiri;

Te simți o firimitură vrednică de nimic important.

În anotimpul părerilor de rău pe care toamna a pus ipotecă,

Ai devenit taciturn și resemnat cu propria-ți entitate;

Nu ți se pare nimic mai important decât acea potecă

Pe care-o străbați, îndurerat și nostalgic, în singurătate.

Când lumescul s-a topit în nelumesc și-a-nceput a-l zăluzi,

Nici tu, măcar în tine, nu te mai regăsești nicicum tentant,

Iremediabil, te-ai pierdut, pretimpuriu, într-o profetică zi,

Și-ai devenit un sclav, iar libertatea ta, un nimic important.

Ai umblat hai-hui prin lume, asumându-ți riscuri, clandestin,

Iar... în târziul din tine, cutia neagră a ruginit la post-restant;

Deși... nimic din ce-i omenesc sub soare nu ți-a fost străin,

Vremea s-a topit ca ceara, dar... nu te-ai ales cu nimic important.

Nu regreta, renunță la momentele de luciditate voluntare

În care fiecare margine de gând devine o tortură psihică!

Abia acum când, implacabil, ești trecut pe lista de așteptare,

Ceva cu-adevărat important te-așteaptă pe scara ierarhică.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 15 octombrie)