Plină de culoare,-n ultimu-i avânt,
Cât de frumos și altruist îmbătrânește!
De vântul toamnei, asmuțită, pribegește
De parc-ar fi îndrăgostită de pământ.
Spre Styxul ei,-n tăcere, tăinuiește,
Făcând cu veșnicia sacru legământ;
Plină de culoare,-n ultimu-i avânt,
Cât de frumos și altruist îmbătrânește!
Cu speranța prinsă-n ultimul cuvânt,
În lanț de jurământ, se canonește;
Cu darul sevei, pământu-nzdrăvenește,
Făcând ciclul naturii de ne-nfrânt.
Plină de culoare,-n ultimu-i avânt,
Cât de frumos și altruist îmbătrânește!
(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 24 octombrie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu