Sub talpa gândului, legile firii, din gene, clipesc,
Tăcute, lângă pleoapele serii, razele timide-ațipesc,
Frunzele ruginii valsează într-un decor de povești,
Toamna parfumează liniștea serii cu-arome îngerești.
Cu fuiorul transparent de raze, luna-și întinde
Lumina peste nostalgii cu miros și gust de gutuie;
Din luceafărul serii, zâna copilăriei mi-aprinde
Focul dorului, din sufletu-i cu hematii de statuie.
Renasc în fiecare toamnă privind cu ochi nesătui
În cuibarul ferestrei unde tronează trei mândri gutui
Pe care, odinioară, i-am plantat să-mi amintească
De mama, de copilărie... și de casa părintească.
Clipele sunt gutui coapte care cad îngândurate, grele,
Când arcașul cu tolba ticsită de-albastru le-a săgetat;
Cum clopotele de-aramă continuă s-aprindă noi stele,
Toamnele și timpul îmi dau cel mai mult de cugetat.
(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, O4 octombrie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu