Când te văd atât de tăcută,
aş vrea să am văzul acustic al liliacului
şi să nu pierd nicio vibraţie a tăcerii tale.
Când te văd atât de îngândurată,
aş vrea să mă insinuez în gândurile tale
să le provoc autoincendierea,
iar ele, asemeni păsării Phőenix,
să se regenereze după sufletul meu.
Când te văd atât de încruntată,
aş vrea să fiu maşină de îndreptat
colagenul deshidratat şi fragmentat.
Când te simt atât de rece,
aş vrea să-ţi pot culege tot sângele,
picătură cu picătură,
şi să-l circul prin inima mea.
Când îmi vorbeşti atât de străină,
îmi vine să înghit toate dicţionarele din lume;
Poate găsesc măcar o limbă
în care vorbele tale să însemne
că nu-ţi sunt indiferent.
Iar dacă ai dori să îmi devii iubită,
aş lăsa întreaga lume uluită.
Ai fi singura femeie din univers cu umbra colorată.
Din volumul ,,REVELAŢIA CUVINTELOR"
Drobeta-Turnu Severin, 2O15, 30 septembrie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu