duminică, 13 septembrie 2015

DESTIN









Vântul norocos de vară, spre mine, 
Cu lumină, mi-a fost dat să se abată
Şi,-n prag de seară, în satul dintre coline,
L-ai trimis, cu îngăduinţă, să bată.

Mi-ai rătăcit în clepsidră nisipul
Şi l-ai strecurat în marea dintre noi;
Acum, îţi îmbrăţişez cu lacrimi chipul,
Cum cerul sărută marea prin ploi.

Să-ţi mulţumesc direct nu am cum,
Dar o voi face, negreşit, prin interpuşi:
Cu inima, cu gândul, cu fapta, precum
Marea sărută cerul prin pescăruşi.

Din volumul ,,MARE ŞI DESTIN"
Drobeta-Turnu Severin, 2O15, 13 septembrie

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu