Cu galion la proră

Încă, mai stau s-ascult, pe colţul meu tihnit de  piatră dură,
Marea, lin scuturându-şi veşmântul ei de spume
De cornul lunii stăpâne ce-i spintecă augusta făptură,
Purtând  pe crestele-i argintii o nebănuită lume.

În acest început de răpciune, răvăşit de-al toamnei gând,
Mă-nvăluie entuziastele aduceri-aminte de început;
Sub fruntea lipită de mare, cu galion la proră, rând pe rând,
Tăcutele corăbii ale trecutului, în liniştea serii, au apărut.

Când ascult al mării glas şi al talazurilor turme
Colindând pe-ntinsul zării, pe cărări fără de urme,
Luntrea gândurilor mele zboară lin tot mai departe,
Taie apele cu stele ale mării şi le-mparte.

Iară luna de cleştar scânteiază infinita sa grădină
Şi-i preschimbă-n largi oglinzi a ei undă cristalină.
Amintirile se schimbă, rând pe rând, se nasc şi pier,
Când uitându-mă la mare, parcă m-aş uita la cer.

Din volumul ,,MARE ŞI DESTIN"
Drobeta-Turnu Severin, 2O15, 12  septembrie