Sunt picătura de sânge ce se-nfioară

La malul mării, valul toamnei palpită
Sub licărit de stele din înalte depărtări;
Cheia timpului aş vrea s-o ştiu rătăcită,
Iar umbra lui, cât mai departe de zări.

Undele tale îmi sunt legănare,
Suflet al mării tainic şi blând!
În ele, viaţa mea a rodit, mare!
În braţele tale, sunt fir temurând!

Ca o coardă melodioasă de vioară,
Sufletul meu plin vibrează din afund;
Acum, sunt picătura de sânge ce se-nfioară,
La ceasul începutului de toamnă profund.

În mult prea tumultuosul vieţii mele umblet
Valul meu s-a confundat cu valul de mare
Dacă nu l-aş fi găzdui la mine în suflet,
Nu m-ar fi recunoscut la malul cu soare.

În braţele tale, am cunoscut alinare,
Pe malul tău, leagănul mă îmbie;
Viaţa mea strămut-o-n visare,
Iar visul să dureze o veşnicie.

Din volumul ,,MARE ŞI DESTIN"
Constanţa, 2O15, 16 septembrie