Rondelul frunzei de toamnă

Plină de culoare,-n ultimu-i avânt,

Cât de frumos și altruist îmbătrânește!

De vântul toamnei, asmuțită, pribegește

De parc-ar fi îndrăgostită de pământ.

Spre Styxul ei,-n tăcere, tăinuiește,

Făcând cu veșnicia sacru legământ;

Plină de culoare,-n ultimu-i avânt,

Cât de frumos și altruist îmbătrânește!

Cu speranța prinsă-n ultimul cuvânt,

În lanț de jurământ, se canonește;

Cu darul sevei, pământu-nzdrăvenește,

Făcând ciclul naturii de ne-nfrânt,

Plină de culoare,-n ultimu-i avânt...

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, O5 noiembrie)