Memoria nopții

Crepusculul se stinge peste crestele pădurii;

una câte una,

ferestrele-și (iz)gonesc luminile sărace și gălbui;

într-un luminiș al timpului,

rotundă și deplină, liniștea nopții;

imperceptibil desfășurat în depărtare,

satul se afundă adânc în molcomirea somnului.

Cerul plutește peste lac ca o imensă floare de lotus;

abia răsărită dintre copaci,

luna-i înfige în oglindă un co(r)n prelung de lumină.

Bufnița își șterge ochelarii și...

stăpunge ca un pumnal tihna acestui tablou misterios;

în lumina candelei, pâlpâie un bob de întuneric...

Bătrâna barcă de lemn plutește-n derivă spre vest;

harapnicul umbrei o-ndeamnă spre mal.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, O1 noiembrie)