Suntem corăbii ispitite pe valurile vieții furioase,
Răsfățate cu dragoste de larg și cu-nsingurare,
Ale căror aripi învergate se prăbușesc fastidioase
Atunci când destinul dă comanda de-acostare.
Suntem granule de siliciu pe nisipuri mișcătoare,
Ce zâmbesc, în toiul nopții, când
le-atinge luna;
Într-o clipă-și arată molcomirea lor strălucitoare
Și-apoi dispar în bezna veșniciei pentru totdeauna.
Suntem doar fragile trestii gânditoare, vibrând
Într-un spațiu convențional, sub fiecare boare;
Nicio umbră sau frunză din trupul lor plăpând,
Cu celelalte surate, nu obiectivează asemănare.
Când stelele crugului nu vor mai scăpăra
În ochii cu care-aprindeam cândva universul,
Cu multă greutate, mai putea-vom apăra,
În această existență, mândria și interesul.
Când năzuințele nu mai au aripi și cer pentru zbor,
Rămâne-va sufletul din noi să-și descheie cămașa
Cu mâna altui adevăr absolut, constelat și izbăvitor
Pe care îngerii-l vor stimula din interior cu cravașa.
Fremătăm înspăimântați printre bucurii și dureri,
Căutând motive să ne prejmuim cu dorințe cărarea;
Pentru nimeni, mâine nu mai poate fi ce-a fost ieri,
Omniprezentă și veșnică, fiind doar schimbarea.
* Titlul poeziei este inspirat
din poezia lui P. B. Shelley ,,Mutability”, tradusă în spiritul, nu în litera,
poetului prin ,,E veșnică pe lume doar schimbarea”
(Timișoara, 2O17, 19 iulie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu