Gânduri trecute prin vama oglinzii

Într-o urnă albastră,

vântul deschide o fereastră;

în hărmălaia dintre două tăceri,

drumul e mai scurt cu fiecare ieri.

Privind în pătratul ca apele reci,

unii zic că nu există distanță;

doar un abis

pe care speranța îl umple

când acele timpului se înnoadă

și modelează oboseala disperării

pe tencuiala trupului,

vântul solar aprinde noaptea de aurore,

iar corul rotitor de albatroși

naufragiază în ambiguitatea timpului.

Înșelat de amăgiri și ambiții,

respirând cu toate ideile

în labirintul imaginarului,

când liniștea însângerează nopțile,

cineva halucinează despre ghimia vieții.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 13 iulie)