Aplaudând existența cu bătăile inimii

Lumina adormită se trezește și coboară în oameni,

Dumnezeu o semnează cu boabe de mărgăritar...

În condiția umană, 

debutez în fiecare dimineață;

chiar dacă, 

de cele mai multe ori, 

sunt același, 

de fiecare dată, 

fac cunoștință cu mine.

După ce-mi fură, 

de sub pleoape, 

ultimul vis,

zorile îmi legitimează debutul.

Descărcat de povara sfâșietoare a viselor,

trebuie să iau singurătatea așteptării de la capăt

(într-un fel sau altul, 

toți suntem urmăriți de sisificul destin),

cu iubire la obârșia fiecărui gând,

accesându-i formulele deziderative,

orientându-mă după bătaia lui,

spre orizontul imaginar al vieții,

acceptând chiar întâmplări neașteptate,

sub semnul preasfânt al speranței,

atent, 

totuși, 

la spaima prezumtivă a orelor.

Și totuși...

ceea ce fac azi 

contează cel mai mult.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, O2 iulie)