Oameni cu idei absurde și fugă sfioasă de gazelă,
gânduri cu aripi de vultur
pentru desfătări cu gust de absint...
Cuvintele atacă brutal cu iz de taifun
și sapă nesfârșite tranșei de ură și frică.
Redefinind vântoase,
ca schijele justificând mândria de scânteie,
vești și spaime tot mai proaste se avântă.
E trist când spui că orice este înlocuibil.
Sufletul arvunit strănută de-atâta praf de pușcă.
Nici Dumnezeu nu mai respiră
la fel de tare cum se miră.
Dezagregați de spaimă,
atomii galaxiei s-au înfiorat.
Tot mai convingătoare,
colțuri de stele escortează cioburi de vise.
Nu evadați din probelmele timpului pașnic!
Loteria supraviețuirii și-a pierdut răbdarea.
În suveica timpului,
fiecare armistițiu cu contur agresiv
poate fi o rană adâncă pe trupul zăpezii.
Fortuna are ultimul cuvânt:
sub rafalele vântului ascuțit,
când îngenunchează toamnele la praguri,
e greu de decis învingătorul!
Cât despre clișee – tăcere limpezind amurgul,
spații strigând absența orizontului,
libertate fără de sfârșit,
repaus, somn și...
iarbă verde pe plai păscută de licorni rătăcitori.
(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 11 iulie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu