VIS MIRIAPODIC

Din semințe de realitate udate cu roua amintirilor și...

rădăcini înfipte în stânci zdrobite de îmbrățișări de spume,

mă furnică un neastâmpăr pe răscrucile mele interioare.

Tainică și blândă ca un fior,

amazoană spațială,

în luntrea poleită cu argintul Căii Lactee,

vâsleai pe firmamentul nopții cu stele coapte

cavalcând unde și maree;

aerul nopții cristaline te ciupea ștrengărește de obraji,

cu ochii candizi, frăgezeai lumina,

colierul de aur cu pietre nestemate îți iriza surâsul...

Când luceafărul dimineții se sprijină pe zare,

oare pe ce parte a cuvântului îți așterni gândul

și câte silabe respiră?

Ești însăși lucrarea ordinii divine;

și dialogul de gânduri este o lucrare a ordinii divine.

Sufletul meu caută o modalitate

să te seducă în...

toate răsăriturile rămase până la capătul luminii.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 21 noiembrie)