Oameni
cu idei absurde și fugă sfioasă de gazelă,
gânduri
cu aripi de vultur
pentru
desfătări cu gust de absint...
Cuvintele
atacă brutal cu iz de taifun
și
sapă nesfârșite tranșei de ură și frică.
Redefinind
vântoase,
ca
schijele justificând mândria de scânteie,
vești
și spaime tot mai proaste se avântă.
E
trist când spui că orice este înlocuibil.
Sufletul
arvunit strănută de-atâta praf de pușcă.
Nici
Dumnezeu nu mai respiră
la
fel de tare cum se miră.
Dezagregați
de spaimă,
atomii
galaxiei s-au înfiorat.
Tot
mai convingătoare,
colțuri
de stele escortează cioburi de vise.
Nu
evadați din probelmele timpului pașnic!
Loteria
supraviețuirii și-a pierdut răbdarea.
În
suveica timpului,
fiecare
armistițiu cu contur agresiv
poate
fi o rană adâncă pe trupul zăpezii.
Fortuna
are ultimul cuvânt:
sub
rafalele vântului ascuțit,
când
îngenunchează toamnele la praguri,
e
greu de decis învingătorul!
Cât
despre clișee – tăcere limpezind amurgul,
spații
strigând absența orizontului,
libertate
fără de sfârșit,
repaus,
somn și...
iarbă
verde pe plai păscută de licorni rătăcitori.
(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, O2 noiembrie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu