În
regatul de lumini și umbre al universului,
noaptea
este un trup viu.
Afrodiziacul
globular a aselenizat.
Ca
un sân de fecioară în straie brodate,
țesute-n
vraja serii,
se
oferă privirii în toată splendoarea.
Prin
foșnetul de ramuri,
spintecat
de umbra liliecilor poleiți,
acoperă
pământul ca un stat de brumă.
Pus
pe pilotul automat al multimilenarei obișnuințe,
Carul
Mare aleargă nestingherit
fluturându-și
coviltirul de stele.
Dincolo
de tocatul luminii,
frica
mușcă pe neașteptate;
cruciada
ei poate opri timpul în loc.
În
pijamalele nopții,
toate
lucrurile sunt prinse între hanger și pavăză;
multe
dintre ele s-ar dori ființe.
Libertatea
zborului se cuibărește-n coliviile pădurii.
Gândurile
încep să se strige căutându-se.
În
regimul nocturn al spiritului,
cu
senzația că poate înfrunta universul,
foamea
de aripi ține loc de disperare;
autoconfesiunile
primejduiesc statutul galaxiei.
Din
alți ochii,
îndrăgostiții
aprind cel mai sfânt dintre altare...
Uneori,
nimic
din trăirile anterioare nu mai contează.
Cu pasărea înțelepciunii pe post de povățuitor,
,,luna este purtătorul de cuvânt al nopții.”[1];
s-a
stabilit la congresul intergalactic al umbrelor.
Sunt
întru totul pentru viața de noapte;
pot
trece pe curat... nopțile albe.
Idila
dintre zori și ardoarea selenară
obligă
viața să meargă înainte;
indiferent
ce va duce viitorul.
(Drobeta-Turnu
Severin, 2O17, 1O noiembrie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu