Eu nu sunt singur;
în permanență, mă-nsoțesc (cu) gândurile mele.
Într-un ,,ménage à trois” cu cealaltă singurătate – cea impusă,
veritabil ,,chef” francez, liniștit și foarte priceput.
În freamătul tăcerilor,
cu o muză flămândă și o dietă adecvată,
între real și virtualul semantic,
gândurile se dezvoltă armonios și se manifestă fără de spațiu.
Deasupra, acoperiș de stele;
dedesubt, cer de-amintiri...
Între cele două ceruri de singurătate,
mă furnică orizontul;
dincolo de el, surprind nedesăvârșirea de aici.
Într-o totală liniște sufletească,
privirea-mi străruie prin gânduri;
se răsfață cu vorbe înstelate în cuibarul de granit.
Într-o colectivitate suprapopulată,
țes pânza singurătății paralele.
Între două bătăi ale inimii,
Dumnezeu acordă audiență.
Fluturii încă mai vâslesc din evantaie de mătase,
cu pulberea policromă, recolorând frunze și gânduri.
Purtat de-al toamnei vânt,
spre inima mea, ningându-și fulgii,
pescărușii înțeleg marea flambată-n spume.
Miroase mai mult a primăvară, decât a toamnă.
După ce-am tras lotca la mal,
nu m-așteptam s-ajung așa departe
în condiții de maximă singurătate!
(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, O5 noiembrie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu