În hărmălaia labirintului albastru,
Credincioasă ca un câine, ne-nsoțește;
Chiar dacă-i eclipsăm întruna astruꞌ,
De la picioare, nu se dezlipește.
În funcție de densitatea din rastru,
Doar spre lumină ne călăuzește;
În hărmălaia labirintului albastru,
Credincioasă ca un câine, ne-nsoțește.
Când soarele urcă pe cer, umbra descrește,
Când el se-ndreaptă spre apus, sporește,
Când se dezleagă de picioare, e dezastru:
Printre astre, sufletul rătăcește sihastru
În hărmălaia labirintului albastru.
(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 3O noiembrie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu