Trăim în iureşul unui univers, condiţionat,
Într-o nesăvârşită dezvăluire şi regenerare,
Nelăsând niciun gest pozitiv nedezdăunat
Şi, nepedepsită la timp, nicio eroare.
Iluzii de tot felul, înfăptuim-neîncetat,
Clădim castele de nisip pentru efemerul popas,
Păşind, reuşim să-nţelegem de unde-am plecat
Şi-ajungem până unde, definitiv, am rămas.
Trasă de mareea interioară a augustului
La fel ca oceanul atins de-a lunii incidenţă,
Viaţa completează formula infinitului
În care să-şi oglindească propria esenţă.
Captivă în matricea timpului în spaţiu,
Plantând seminţele unor noi începuturi,
Viaţa are un sens atent modelat cu nesaţiu
Indiferent de formă, structură sau inputuri.
Punând amprentele-n fosile drept arvună,
Simbol al existenţei filozofale dospinde,
Viaţa este şi va rămâne pentru totdeaună
O parte din veşnicia de care se desprinde.
(Timişoara, 2017,
3O martie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu