Sub arcul ce-ntinde veşnicul a fi,
În nedesţelenite idealuri, te iroseşti
Şi constaţi cum, într-o oarecare zi,
Alergând pe sensul vieţii, oboseşti.
Renunţă la prisoselnice comparaţii
Şi nu-ncerca să trăieşti viaţa altcuiva,
Căci timpul nu dă niciodată garanţii
C-ai mai putea s-o trăieşti şi pe-a ta!
Când sângele-ţi se stâlpuie-n tentaţii,
Gestionează a dezamăgirilor povară
Şi nu lăsa zgomotul imaginat de alţii
Să-ţi împresoare vocea ta interioară!
Un lucru la-ndemână ţi-e admisibil:
Muşcă din viaţă cu lăcomie nebună
Şi iubeşte-o ori de câte ori e posibil!
Şi, crede-mă, e posibil întotdeaună!
(Timişoara, 2017, 28 martie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu