Năzuinţele, sevă
de trestie-aurie
Ce unduieşte sub
boltirea senină,
Pe-altarul
cărora, viaţa se-nclină
Cu sufletu′-ncărcat
de bucurie.
Pe Golgota
patimilor, solitar,
Pe care-şi jertfeşte
voluntar
Năzuinţele articulate
cu har,
Viaţa-şi face din
inimă altar
De sânge-n lut drept
argument
Scris apăsat pe
foi de veşnicie
Spre-a fi predat
urmaşilor solie
Ca să rămânâ
sorţii testament.
Din pulberea de
urmă ce-apasă
Pe inima împovărată
ca o dală,
Cu durerea
devenită catedrală,
Să guste lumina
ce-o lasă.
(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 15
martie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu