Am citit undeva
că Universul nu cunoaşte timpul;
În memoria lui – virtutea sa incontestabilă –
există amintiri despre viitor!
Cu o mică strângere de inimă,
mă gândesc că n-are rost să mă-ngrijoreze trecutul
(câteva iubiri îmi scormonesc totuşi prin suflet);
Oricum, el nu mai poate fi reparat!
Dacă nu a început ieri,
nu las viitorul să-nceapă mâine
(aşteptarea nu poate continua);
Numai aşa,
memoria lui va consemna un trecut mai bogat.
Iar viitorul – greu de anticipat –
soseşte neanunţat şi nu poate fi ocolit.
Pitia din antichitate nu mai prezice viitorul,
eu nu mă pricep la planificarea lui...
Spre înaintele adevărat
şi prin sufletul viitorului,
nu poţi umbla oricum;
Sunt vigilent, mă antrenez,
încerc să speculez şi să acţionez
înainte de a se produce;
Mai pun o vorbă bună pe la zei,
mă gândesc frumos la el
şi-ncerc să-l previn:
şi lui îi vine rândul la trecut.
În viitor,
se reîncarnează visele care evadează din prezent;
Între infinitul trecutului
şi infinitul viitorului,
din ciorchinele de vise,
mă mulţumesc cu câteva boabe!
(Drobeta-Turnu Severin,
2O17, 21 martie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu