FEMEIA, DAR DIVIN

În jur,

totul se strămută spre verde;

În surâsul soarelui,

ochiul se-ncântă cu frumosul;

În suflet,

simfonia primăverii îşi încolţeşte mugurii;

La fiecare strănut al naturii,

apare o nouă floare;

Mama natură e însărcinată!

Viaţa-i o grădină de flori frumoase;

La sărbătoarea infinitului,

din cer spre lumea pământeană,

FEMEIA

– o rază sfântă peste broderiile ei –

spre a-i hrăni rădăcinile.

Cu instinctul primăverii în sânge,

ca pasărea înaintea zorilor,

adună lumină în aripi.

În vălmăşagul imens al vieţii,

grădina Universului nu seacă;

Din însufleţirea lutului sfânt,

izvorul cu apă vie

scoate lumină din adânc.

Nu vreau să credeţi

că îngenunchez la vorbe mari:

Înţelegeţi de ce Dumnezeu

a creat întâi bărbatul?

Întotdeauna,

există o schiţă

înaintea operei de artă!

(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, O8 martie)