Acolo unde
sămânţa
se-ntinde molatic
în soarele dimineţii,
înviorează un
lăstar,
implorând seva
să-l trăiască;
Acolo unde omida vede
sfârşitul,
concepe un
fluture...
Numărătoarea
inversă a-nceput;
Şi unul, şi
celălalt sunt precum oamenii;
Chiar şi-atunci
când înfloresc,
în drum spre
judecată,-mbătrânesc.
Prin inimă,
la început
încrezătoare,
apoi,
îngândurate,
incolore, sau
roşii, sau verzi, sau...
trec discret
înfiorate petale de flori
cu tălpi
pârjolite de dragoste.
Din când în când,
ultragiaţi de
iluzii,
în drum spre propriul
sine,
ridică ochii spre
zăvoaiele raiului;
Căutând speranţa
spre limita
disperării,
între mister şi
confirmare,
o întreagă emoţie
care face să
merite totul.
Viaţa – un cântec
al cărei sfârşit
te-ndeamnă să-l
asculţi!
După cum arată
algoritmul destinului,
la zero,
se propagă o rază
de lumină
desluşind alt
drum.
Cum să explic
ce frumos cad
îngerii?
(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 28
februarie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu