Îndeobşte,
mai devreme sau mai târziu,
orice corabie care se respectă
îşi face popasul de bun-rămas
pe valul (o)rânduit de mare(e).
În aceeaşi măsură,
viaţa e un naufragiu
ce nu poate fi controlat
– dacă te gândeşti la el, îl vei grăbi –
dar poate fi un timp amânat
– nu uita că există bărci de salvare
apoi, chiar dacă himerică,
mai există şi speranţa refluxului.
Când minutele palpită,
orele se dezagregă
şi (re)devin nisip.
Neavând putere asupra vântului,
din clepsidra spartă,
totul se răspândeşte în eter,
mereu, cu aceeaşi reversibilitate –
întoarcere în ciclurile oropsitei ţărâne
pentru următoarea călătorie
cu nedumerirea formelor succesive.
(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, O7
februarie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu