Adevărul este doar în amintiri şi, uneori, în gând;
Rătăcit în labirintul nerostit al părerilor suferinde,
Are şi el umbrele lui ce nu pot fi luminate-n cuvânt.
Oricât am vrea, veritatea nu-ncape-ntreagă în cuvinte!
Atunci când călimara sufletului este încărcată cu sevă îngerească
Şi fiecare fir de nisip, cu sudoarea alergătorului, este fecundat,
Cuvintele au mai mult decât o viaţă umană pământească:
Se nasc, se-avântă cu candoarea pruncilor şi mor mai greu sau niciodat′.
Făr′-aceste nestemate, lumea ar fi un pre(-)text purtat de vânt;
În zborul nostru, între lutul sfânt şi-aducerile-aminte,
N-am avea simboluri să punem aripi existenţei pe pământ.
Cum ar putea arăta universul nostru fără cuvinte!?
Niciodată, nu vom putea spăla gândurile de-amintirile trecutului,
Dar încercăm să le poetizăm pân′-la ultimul cuvânt de pe tuşă
Şi să le jertfim pe roata pătrată de la marea cotitură a timpului
Pentru ecoul tăcerii din patimă şi-o minusculă ulcică de cenuşă.
(Rânca, 2O17, 21 februarie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu