Cu o aranjare a
lucrurilor,
mereu amânată,
şi speranţa de
a-mi lămuri,
pentru un
zăstimp,
deconcertările,
am îndrăznit să
decelez cu ochii mei
ceea ce doar am
auzit.
Sensibil la
ramplasările de lumină,
reflexul înnăscut
se confruntă cu veritatea efectivă.
Pe lăptosul
orizont perfect circular,
un furnicar în
care libertatea
se confundă cu
libertinajul şi nebunia.
Incognoscibil de
evident,
un furnicar
umanoid anonim,
accesibil tuturor
gândurilor,
în care nu există
altă metafizică
– în afară de a
nu te gândi la nimic –
decât olfacţia
cocktailizată şi maneaua.
Spionând secreţia
adrenalinei,
într-un univers
plăsmuit,
pe trotuarul
dorinţelor,
cu geneză
instantanee,
levitează starea
de (re)cerinţă.
Furnicarul e
cuprins de neurastenie;
n-are zăbavă,
nici soileală.
În acvilonul de
manele,
până la ruperea
nervilor,
la piept purtând
zgardă,
accesorizată cu
decibeli de rasă,
cu bluze atârnând
golaş pe-un umăr
deasupra
rotundului aşteptărilor băloase,
umbre tremurânde
se îmbrăţişează în picioare
agăţând fumul de
ţigară în cârligul vieţii.
Zăpăceala de
circulaţie sangvină
întăreşte
estetica rătăcirii.
Se-aud sfârâituri
de piele
şi scursuri îmbălsămate
de transpiraţie rece
cu gust de
ketchup, de coca-cola, de havană fumegară...
La degustarea de
vicii,
unde demonul şi-a
manelizat ispitele,
epiderma
sufletului se zbârceşte instantaneu.
Totul mi se pare
atât de străin
ca o secvenţă de
deportare.
Neavând nicio
fraternitate
cu întâmplările
acestui microunivers recompus
de (ne)mansardă
subterană
– noapte se află
înainte şi după –
fără idealuri şi
fără speranţe,
ies din
înnecăciunea acestei stupelniţe;
în ochi, am rămas
cu chipuri încercănate
privindu-mă.
Am văzut ceva ce
nu eram pregătit să văd!
Ce efecte!
Din ce cauză?
După ploaia de
apă clocotită,
cugetând la toate
astea,
însoţindu-mi
gândurile cu ochii minţii
am drumeţit o
clipă cât o veşnicie.
Lumina soarelui e
mai valoroasă decât gândurile!
(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 11
februarie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu