VIS DE IARNĂ

Când noaptea şi-a lăsat candela aprinsă cu fulgi de zăpadă,

Ţi-am zărit rădăcinile rămase înfipte în amprentele paşilor.

Mi-am trimis ghemotocul de vise să le urmărească pe stradă,

Iar eu, evadat din lagărul celor cinci simţuri, m-am furişat în urma lor.

Navigând fără busolă şi fără cârmă, sfidându-ne mutual,

Pe oceanul nopţii, într-o încleştare inegală cu natura,

Am îndesat lumina în felinare crude, căutând timpul virtual

În singura realitate pe care nu mi-o poate nimeni fura.

Printre siluete de iluzii, în incertitudini pârguite, vibrai pierdută

Şi-atunci, prin transfer de imaginaţie, te-am chemat.

Ningea cu fluturi argintii peste a destinului intangibilă redută

De vise ce se doreau clandestine într-un amurg blestemat.

La margine de vis, am întâlnit realitatea dospind o chintesenţă pură,

Pulsând picături de profeţii sub tâmplele-mi aproape cărunte.

Cu sufletul zvâcnind, m-am trezit cu gura ta pe-a mea gură

Şi cu steluţe fluturate de zăpadă în păr, pe obraz şi pe frunte.

Din volumul ,,REVELAŢIA CUVINTELOR"

Drobeta-Turnu Severin, 2O15, 29 decembrie