amintirea freamătă sechestrată în ziua de ieri
fiorul resimte nerăbdarea din potcoava de cal
gândul îşi poartă botforii prin încăperi
iarna încalţă în alb urmele peste deal
ecoul mărşăluieşte cuvinte revoltate şi dure
bolta dezveleşte fiorii nopţii fecunde
mersul colindă cu luna prin pădure
căutând clipe de întâmplări rotunde
visul neîncăput în marginile unui gând
începe amurgul din dâra unui soare cadaveric
inima bate nerăspunsuri agonizante când
albul maculat de aripi nezburate cade întuneric
stafiile poartă umbre de nelumini ce răzbat
prin noaptea care răsuceşte jaluzelele colinii
două stele cad dincolo de orizontul curbat
trăgând după ele amintirea încolţită a luminii
un cuţit uriaş taie timpul în felii inegale
secundele sângerează umbra deasupra ochiului rătăcit
în colivia sufletului, iarna se cuibăreşte agale
atacând nopţile albe cu un somn negru veşnicit
ardeţi toate umbrele într-o grămadă
aprindeţi candele de lacrimi pentru urmaşi
prea multe cărări amuţite-n zăpadă
se tânguie de dorul unor urme de paşi
Din volumul ,,REVELAŢIA CUVINTELOR"
Drobeta-Turnu Severin, 2O15, 2O decembrie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu