AMINTIRI VISCOLITE

Florile de gheaţă din fereastră ascund urmele din privirea ta divină.

Amintirile cad înzăpezite, prinse-n joc viscolit de geruri.

Prin geamurile reci, privesc gândurile mele absente fără vină,

Ce zboară ca nişte păsări fără nume spre înalte ceruri.

La poarta gândului, bat din ce în ce mai des.

Vexat, mă întreb cum e posibi să se-ntâmple

Ca fluturii uşori de vânt pe care amintirile îi ţes

Să-mi cadă atât de greu pe-ngândurate tâmple?

Nu cred că restul zilelor îmi va fi de-ajuns

Pentru a trăi acea secundă din eternitatea

Când ţi-am îmbrăţişat ultimul tău zâmbet plâns,

În prea lumina iernii ce furişa nedreptatea.

Pe crenelurile nopţii, umblu desculţ printre cuvinte.

Nu sunt capabil să întreb, dar aştept încă răspuns.

Cutreierând cu ochii prin vitralii către zările sfinte,

Neprimindu-l, o lumină din mine s-a desprins.

Ascult glasul urmei tale şi-mi ţes timpul în vers

Şi-n fulgii pufoşi, în orga iernii hoinare plângând.

Privesc golul nopţii, când ziua încă nu s-a şters,

Pierdut pe aleile timpului mai pustii ca oricând.

În sufletul meu, iarna dantelează flori de gheaţă.

Frâng ramuri uscate să le topesc în altă viaţă.

Amintirile noastre, la pământ, se zvârcolesc

Şi nu mai pot, în gându-mi răvăşit, să le ocolesc.

Prin viaţă, cu toţii purtăm câte-o cruce,

Pe care năzuinţele se nasc sau se frâng.

Şi nu ne dăm seama cum timpul ne-aduce

S-acultăm zăpezile eterne cum plâng.

Din volumul "REVELAŢIA CUVINTELOR"

Drobeta-Turnu Severin, 2O15, O4 decembrie